Girocompasul

Este un instrument de bord, care afișează direcția în care este îndreptat avionul (capul compas) față de nordul magnetic. Girocompasul este, în esenţă un instrument mecanic menit să faciliteze utilizarea busolei magnetice. Erorile din busola magnetică sunt numeroase, ceea ce face ca zborul drept şi schimbările de direcţie precise să fie greu de realizat, în special în aer turbulent.



Vitezometrul (Airspeed Indicator)

Vitezometrul este folosit în toate etapele zborului (decolare, urcare, zbor de croazieră şi aterizare), pentru a menţine o viteză corespunzătoare fiecărei operaţiuni.



Indicator de viraj şi glisadă sau Giroclinometrul

Giroorizontul şi girocompasul funcţionează pe principiul rigidităţii, dar indicatorul de viraj şi glisadă funcţionează pe principiul precesiei. Precesia, este caracteristica unui giroscop, de a provoca o forţă, nu la punctul aplicării, ci la un punct aflat la 90 de grade de punctul aplicării, în direcţia de rotaţie.



Variometru sau Indicator al Vitezei pe Verticală (Vertical Speed Indicator - VSI)

Variometrul este un aparat de bord, care indică viteza verticală a unui aparat de zbor în metri pe secundă (m/s) sau în picioare pe minut (fpm), funcţionând pe principiul diferenţei de presiune.



Giroorizontul

După cum ne sugerează şi numele, giroorizontul este un instrument de bord ce ne indică poziţia aeronavei faţă de linia orizontului. Acestuia i se mai spune şi orizontul artificial sau “Attitude Indicator”.



Altimetru

Altimetrul este un instrument care măsoară altitudinea (înălţimea) unui avion faţă de un nivel de referinţă (nu neapărat nivelul mării). El este de fapt un barometru, cu indicaţii în unităţi de înălţime. Din moment ce altimetrul este capabil să indice altitudinea unui avion, acesta este unul dintre cele mai vitale componente instalate pe avion. Pentru a folosi altimetrul eficient pilotul trebuie să înţeleagă cum funcţionează, dar în acelaşi timp să înţeleagă erorile altimetrului şi cum afectează acestea afişarea altitudinii.



TCAS II

TCAS sau Sistemul de Alertă Trafic şi Evitare a Coliziunii este un sistem care reduce riscul de ciocnire a aeronavelor în aer. TCAS funcţionează independent de Serviciul de Trafic Aerian, şi are rolul de a informa şi recomanda manevre echipajului în cazul apropierii altei aeronave.